"Ma indoiesc, deci cuget; cuget, deci exist; exist, deci Dumnezeu este." Rene Descartes
Exist in propria-mi realitate... o realitate ce nu interfereaza cu cu alte realiati, orica as incerca. E o iluzie, totul. E doar imaginativa corelatia dintre realitati, e doar percepere.
Cum putem impune un sablon de normalitate cand nu cunostem normalul?
Cred ca normalitatea este in anormalitatea priviata de noi. Asa cum din haos s-a nascut ordinea... e posibil ca ordinea sa fi dat nastere haosului. Este vorba doar de sabloane, perceptii si credinta.
De ce nu ar fi nevazatorii adevaratii privitori si noi doar copiatori. Vedem ce ni se spune, vedem ceea ce credem ca ar fii real. Poate ca un oligofrenic sau un autist reprezinta persoana normala, iar noi suntem cei care avem o problema... :-?
Poate verdele pe care il vad eu este albastru pentru tine si totusi privim spre acelasi obiect si ii spunem la fel si acea culoare sa fie galbena in realitatea altcuiva. Asa cum ce e frumos pentru mine este urat pentru tine (e ceva frumos in orice urat, iar in ceva frumos tot timpul va fi ceva urat).
Ar trebui sa incercam sa vedem dincolo de zidurile ce ne umbresc existenta, dincolo de etichete... si nu ar trenui sa uitam sa Zambim, poate cineva are nevoie de un zambet :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu